În 1989 am terminat liceul, am dat la facultate și am picat a cincea. După ce cu greu mi-am luat diploma m-am angajat unde am fost repatrizată, la un Trust de Construcții. Finisam stucatură de interior pentru "Casa Poporului". Șeful meu, un individ care nu făcea acordul subiectului cu predicatul când vorbea, încerca să creeze atmosferă în pauze comentând știrile (alea puține pe care eram lăsați să le aflăm). "Ați auzit, a băut mitilică și a murit?" Nu înțelesesem exact ce vrea să spună, apoi am aflat că undeva la țară un bărbat băuse alcool metilic, gest în urma cărui a decedat. Un alt "maistru", o matahală de om a venit într-o zi cu o halcă de carne pe care a mâncat-o crudă în fața noastră. Deși carnea era un lux în acele vremuri el era foarte mândru de isprava lui. "Șefii" noștri mâncau, beau și comentau știrile!
Noi, ca tot românul, trebuia să găsim ceva să putem sustrage de la locul de muncă și să ducem acasă. Pe lângă matrițele pentru lucrul nostru se mai concepuseră și altele, pentru a putea fi turnate și luate acasă: flori, animale obiecte decorative, și o icoană reprezentând chipul lui Isus.
Eu aș fi uitat complet de acel episod, care de altfel nu a durat decât câteva luni, (mai exact până pe 22 decembrie, când a picat regimul ceaușist) dacă mama mea, în zelul ei de a păstra totul, nu mi-ar fi dat zilele trecute acel portret de ipsos, nefinisat, învelit într-o pungă de hârtie de la farmacie. Brusc mi-au revenit în memorie acele timpuri când Isus și credința în general nu erau prea bine văzute de nomenclaturiști și nu numai.
În fine, să pleci cu ceva acasă devenise un sport național cât se poate de firesc, de legitim, astfel încât fiecare "om al muncii" , în funcție de domeniul în care activa ieșea pe poarta, ușă sau pe ce or mai fi ieșind, ascunzând în cele mai ingenioase chipuri, de la mâncare, băutură, haine, până la cosmetice, produse sanitare, medicamente și orice se putea lua fără riscul de a fi prins. Rapoartele de productivitate erau falsificate ca să dea bine și astfel toată lumea era "mulțumită"!
Din fericire, după 1996 am avut ocazia să călătoresc și chiar să trăiesc 6 ani într-o țară, care are unul dintre cele mai bune sisteme din lume, unde toți cetățenii respectă aceleași reguli de conviețuire.
Dacă ești educat să furi, să minți, să înșeli, să te faci că muncești fără ca acest lucru să aibe repercursiuni asupra ta atunci este de înțeles, dar inacceptabil, că românii nu reușesc să iasă încă din mocirlă!
コメント